joi, 19 decembrie 2013

Vântuleee!..

 Într-o zi, vântul îmi fluieră alene la ureche:

--Te iubeşte.
Am dat din mână cu lehamite:
--Cine vorbeşte!
Ca scaiul ţinându-se de mine, şugubăţ, iar suflă:
--De fugi de ea, este-n zadar.
Agasat, dând ochii peste cap, i-am răspuns:
--Eşti mesager, aşadar?
Neaşteptat oprindu-se din fugă, vântul mă privi în ochi:
--Mai mult ca mine eşti bezmetic.
I-am întors-o, din fire ştiindu-l nestatornic:
-- Nu voi sfaturi de venetic!
Dar el, înfăşurându-se în jurul meu, sâsâi cu viclenie:
--Nu-i aşa că înc-o vrei?
Supărat, privindu-l drept, i-am întors-o cu obidă:
--Pleacă, până număr pân’ la trei!
De mână strâns mă prinse Necuratul:
--Jos te aşteaptă-n poieniţă…
Smulgându-mă, ironic i-am răspuns:
-- …şi are-n păr o coroniţă!
Supărat oleacă, la ceruri cruce mare înălţând, zise vântul:
-- Pfui, da prost e doamne, stuchel!
Întâiaşi dată privindu-l cu speranţă, mă bâlbâi, totuşi cu-ndoială:
--Nu cred, norocul meu îi chel.
Purtat de mână-n poieniţă, văzui acolo …o părere:
-- Dar, nu e vie, nu e trează!..
Vântul, iar şăgalnic, în faţă-mi râse:
-- Şi ce, contează?

joi, 12 decembrie 2013

Fata Morgana

A intrat la mine-n casă Fata Morgana.
O văzui, dădui s-o prind, şi-i gata drama.
Gând fugar şi cam în dodii,
Surâs uşor, cu dulce rodii,
Ea mi-atrage către-o zare
Gînduri multe şi bizare.
Crezând că-I joacă fuga ei,
Parşivenie de damă, pisicind a smotocei,
Mă las vrăjit de o zăludă,
Mama ei de soartă crudă!
De vise-ncerc să mă ciupesc,
Crezând, că-n fine, mă trezesc.
E-aici acum, dar, uite, nu-i!
E doar ’n gândul meu haihui?
Privind lălâu, ba, chiar cam tâmp,
Mă bate-un gând de ducă peste câmp.
Dar, oare ce-mi mai pasă,

De vreme ce-a intrat în casă?

marți, 10 decembrie 2013

Regrete


Eram, cândva, şi El, şi Ea,
În Eden legănat ferice.
Aveam speranţe, doruri şi durere,
În vintre-mi băteau baroase,
Circumvoluţiuni anapoda de simţuri.
Acum, nu ştiu ce este-acolo sus...
Iar sufletul se zbate
Între a şti şi a nu şti...
Este ceva ce-mi scapă!
Este, cumva, orgoliu dezlânat,
Sau egoism trefilat de viaţă?
Nu cred în ce-i, că e de-acum,
Nu cred în vis, că e trecut.

luni, 18 noiembrie 2013

Zodia efemeridelor


M-apropii, naiv, de-o lampă prea aprinsă,
Ce-mi arde cu sadism aripi de fum.
Ea râde ­– hohote besmetice -- , necrezând că mă doare.
Mai zbor, năuc, cu aripi arse pe nedrept,
Haotic, făr’ de putere-n faţa luminii negre,
Ce-mi arde, conştiincios, şi restul zborului,
Frigându-mi, predestinare absurdă, aripă după aripă.
Zadarnic ( zadarnic?) ridic noi aripi diafane,
Din multele-mi mormane de iluzii sparte:
Hulpavă, abila lampă tot le arde.
Şi iar renasc, şi iarăşi arsă-mi este soarta,
Şi iar, şi iar, vrăjit mă-ntorc spre-o lampă.

joi, 17 octombrie 2013

Mecanică

Am luat un trup de femeie
Şi l-am demontat.
Am constatat că direcţia era bună,
Doar cu mici abateri neglijabile, stânga-dreapta.
Stopurile spate erau chiar frumoase,
Aşa că le-am lăsat la locul lor,
Doar ştergându-le un pic cu mâinile.
Aparent, nu părea nimic în neregulă.
Nedumerit, i-am ridicat capota
Şi am vârât capul în motor.
Bateria era plină,
De mai-mai să dea pe dinafară,
Iar bujiile scânteiau de încărcate ce erau.
M-am apucat, totuşi, să-i cuărţ jigleru’.
Nu ştiu ce legătură este între jigler şi faruri,
Dar ale ei m-au orbit cu lumina lor tulburată.
Sau, poate, erau ale mele?...
Avea schimbător automat,
Modificându-şi singură vitezele,
Dar după reguli doar de ea ştiute.
După aia, apăsând ambreiajul,
Am auzit la început un hârâit... nu prea sănătos,
Mai apoi, motorul începând să urle nervos.
Era însă foarte capricios,
Căci, uneori, torcea ca o pisică.
Cu frâna însă, stătea foarte prost.
Deşi am “călcat-o” cu nădejde,
Cu greu s-a oprit.
Nefiind mecanic bun,
Când am terminat, am lăsat-o aşa... împrăştiată.
I-am scos însă cu grijă sufletul,
Fragil prins cu şuruburi de diamant,
Şi am suflat încet peste el.
Atunci, el s-a înfiorat abia simţit,
Semn că încă funcţiona.

joi, 10 octombrie 2013

Cerere şi ofertă

Din bătrâni, de la Zamolxe,
Se împarte lumea-n sexe.
Şi, ca-n orice ’mpărţeală,
Este loc şi de tocmeală.
De o parte e puterea,
Dură, aspră, cu averea.
De cealaltă, mai subtilă,
Mai cu forme, versatilă...
Deci, e-o lume-n echilibru,
Cam precar, e drept, dar simplu.
Cu toate astea, iacă,
Intervin mai mulţi de ,,dacă’’.
,,Dacă’’ ea voia mai mult,
,,Dacă’’ el avea mai mult.
,,Dacă’’ ea-l vedea şarmant,
,,Dacă’’ el era culant.
,,Dacă’’ ea vorbeşte-n van,
,,Dacă’’ el mai are-un ban.
,,Dacă’’ dă cu mătura,
,,Dacă’’ el etţetera...
Şi, uite-aşa, cu o conjuncţie,
Te alegi cu-o revoluţie.
E jenant pentru urechi,
Dialogul ăsta vechi,
Din scenariul mereu nou,
Care are, totuşi clou:
,,-- Eu, naivă, nu m-am prins,
Atunci, şti, când mi-ai promis,
Câte-n lună, câte-n stele,
Că, la farmecele mele,
Ca regin’ o să mă porţi,
Iară tu, mi-ai luat ...chiloţi!’’
,,-- Şi, cu ce folos,
Că îi ţii mai mult pe jos’’.
,,-- Tu, subţire, de, un domn,
Operă visai şi-n somn,
Iar pe mine, mărunţică,
M-ai trimes la Ţăndărică’’.
,,-- Lasă, fă, că ţi-am luat capă’’.
,,-Da, da’ blana e de capră’’.
Făr’ de aer vorbe n’are,
Fremătând de indignare,
Greu înghiţind, adânc răsuflând,
Refăcută, o auzi strigând:
,,-- Maşină mi-ai promis că-mi iei,
Un nimic la banii tăi’’.
,,Mai bine-ţi luam drezină,
Că ţi cracii ca la şină,
Ce-i frecată, lustruită,
De rugină curăţită’’.
Ea se-ndreaptă furioasă,
Către el, din minte scoasă:
,,-- Eşti nemernic şi candriu,
Doară sfinţii mă mai ţiu,
Să-ţi scot ochii chiar acum.
Să ai parte doar de fum!’’
,,-- Hei, femeie, geab’ te mânii,
Nu mor caii când vor câinii.
Fără mine n-ai o ţoală,
Şi-ai umbla în ...toată goală’’.
Şi, uite-aşa, şi în familii,
Uni-s tari, alţii umilii,
Şi, ca-n economii de piaţă,
Uni-n spate, alţi-n faţă.


marți, 8 octombrie 2013

Pigmalion


Nu Dumnezeu a creat femeia. Eu am făcut-o! Într-o zi, când El se odihnea după cele şase zile reglementare de muncă, am luat obucată de lut, am frământat-o bine şi am aşezat-o pe roata olarului – pe care tocmai o inventasem şi L-am intrebat:
- Cum să fie?
El, care le ştie pe toate, îmi răspunse:
- Subţire ca o boare...
- Subţire să fie, Stăpâne.
Şi, am facut ceva subţire. Dar, nu era mare lucru, aşa că iarăşi L-am intrerupt din odihnă:
- Şefule, dar n-are nici-o formă!?
- Ce?... Păi, fă-i forme şi lasă-mă dra... Doame, iartă-mă!
Şi, i-am făcut forme. Apoi, luîndu-mi inima-n dinţi, I-am zis:
- Doamne, dar picioare nu-i fac?
- Ba fă-i, dar să fie de gazelă, îmi răspunse El cu ton repezit.
Deci, am luat o gazelă, de la care am desprins picioarele din spate, le-am prelucrat puţin le-am ataşat lucrării. Pentru mâini nu L-am mai deranjat, că dracu mă lua, aşacă i le­-am făcut din iederă.
Intrând iarăşi în impas, I-am zis cu glas şoptit:
- Doamne, da' capu'?..
- Ce -cap, lasă capu'! tresări El, trezit din amorţeală. Timid, insistai:
- Măcar aşa, de formă...
- Bine, dar descurcă-te singur.
Lucrul la cap nu-mi luă mult timp. Ochii i-am făcuf din vis, la care am adăugat două picături de cer. Sprâncenele i le-am făcut din întrebări, iar genele din chemare. Pentru urechi am folosit două scoici delicat sidefate, iar pentru gură am luat o rodie din grădina Raiului. La nas am lucrat cu mai multă grijă, aşafel că sufletul să poată respira uşor. La sfârşit, deşi eram mulţumit, i-am mai făcut câteva retuşuri. Când o retuşam pe ...acolo, mi s-a părut că văd pe chipul ei umbra unui surâs. Poate mi s-o fi părut!? în definitiv, de ce să zâmbească? în fine, am îndrăznit să mă adresez din nou Lui:
- Doamne! Doamneee!.. Este desăvarşită, parcă-i desenată, dar nu ştiu ce-i lipseşte!?
Mijind cu greu ochii, Dumnezeu privi arătarea, întinse o mână şi, cu ultimele puteri, suflă peste ea.
- Doamne, ce-Ai făcut? I-ai dat viaţă!?