Mecanică

Am luat un trup de femeie

Şi l-am demontat.

Am constatat că direcţia era bună,

Doar cu mici abateri neglijabile, stânga-dreapta.

Stopurile spate erau chiar frumoase,

Aşa că le-am lăsat la locul lor,

Doar ştergându-le un pic cu mâinile.

Aparent, nu părea nimic în neregulă.

Nedumerit, i-am ridicat capota

Şi am vârât capul în motor.

Bateria era plină,

De mai-mai să dea pe dinafară,

Iar bujiile scânteiau de încărcate ce erau.

M-am apucat, totuşi, să-i cuărţ jigleru’.

Nu ştiu ce legătură este între jigler şi faruri,

Dar ale ei m-au orbit cu lumina lor tulburată.

Sau, poate, erau ale mele?...

Avea schimbător automat,

Modificându-şi singură vitezele,

Dar după reguli doar de ea ştiute.

După aia, apăsând ambreiajul,

Am auzit la început un hârâit... nu prea sănătos,

Mai apoi, motorul începând să urle nervos.

Era însă foarte capricios,

Căci, uneori, torcea ca o pisică.

Cu frâna însă, stătea foarte prost.

Deşi am “călcat-o” cu nădejde,

Cu greu s-a oprit.

Nefiind mecanic bun,

Când am terminat, am lăsat-o aşa... împrăştiată.

I-am scos însă cu grijă sufletul,

Fragil prins cu şuruburi de diamant,

Şi am suflat încet peste el.

Atunci, el s-a înfiorat abia simţit,

Semn că încă funcţiona.

Cerere şi ofertă

Din bătrâni, de la Zamolxe,

Se împarte lumea-n sexe.

Şi, ca-n orice ’mpărţeală,

Este loc şi de tocmeală.

De o parte e puterea,

Dură, aspră, cu averea.

De cealaltă, mai subtilă,

Mai cu forme, versatilă...

Deci, e-o lume-n echilibru,

Cam precar, e drept, dar simplu.

Cu toate astea, iacă,

Intervin mai mulţi de ,,dacă’’.

,,Dacă’’ ea voia mai mult,

,,Dacă’’ el avea mai mult.

,,Dacă’’ ea-l vedea şarmant,

,,Dacă’’ el era culant.

,,Dacă’’ ea vorbeşte-n van,

,,Dacă’’ el mai are-un ban.

,,Dacă’’ dă cu mătura,

,,Dacă’’ el etţetera...

Şi, uite-aşa, cu o conjuncţie,

Te alegi cu-o revoluţie.

E jenant pentru urechi,

Dialogul ăsta vechi,

Din scenariul mereu nou,

Care are, totuşi clou:

,,-- Eu, naivă, nu m-am prins,

Atunci, şti, când mi-ai promis,

Câte-n lună, câte-n stele,

Că, la farmecele mele,

Ca regin’ o să mă porţi,

Iară tu, mi-ai luat ...chiloţi!’’

,,-- Şi, cu ce folos,

Că îi ţii mai mult pe jos’’.

,,-- Tu, subţire, de, un domn,

Operă visai şi-n somn,

Iar pe mine, mărunţică,

M-ai trimes la Ţăndărică’’.

,,-- Lasă, fă, că ţi-am luat capă’’.

,,-Da, da’ blana e de capră’’.

Făr’ de aer vorbe n’are,

Fremătând de indignare,

Greu înghiţind, adânc răsuflând,

Refăcută, o auzi strigând:

,,-- Maşină mi-ai promis că-mi iei,

Un nimic la banii tăi’’.

,,Mai bine-ţi luam drezină,

Că ţi cracii ca la şină,

Ce-i frecată, lustruită,

De rugină curăţită’’.

Ea se-ndreaptă furioasă,

Către el, din minte scoasă:

,,-- Eşti nemernic şi candriu,

Doară sfinţii mă mai ţiu,

Să-ţi scot ochii chiar acum.

Să ai parte doar de fum!’’

,,-- Hei, femeie, geab’ te mânii,

Nu mor caii când vor câinii.

Fără mine n-ai o ţoală,

Şi-ai umbla în ...toată goală’’.

Şi, uite-aşa, şi în familii,

Uni-s tari, alţii umilii,

Şi, ca-n economii de piaţă,

Uni-n spate, alţi-n faţă.

Pigmalion

Nu Dumnezeu a creat femeia. Eu am făcut-o! Într-o zi, când El se odihnea după cele şase zile reglementare de muncă, am luat obucată de lut, am frământat-o bine şi am aşezat-o pe roata olarului – pe care tocmai o inventasem – şi L-am intrebat:

- Cum să fie?

El, care le ştie pe toate, îmi răspunse:

- Subţire ca o boare...

- Subţire să fie, Stăpâne.

Şi, am facut ceva subţire. Dar, nu era mare lucru, aşa că iarăşi L-am intrerupt din odihnă:

- Şefule, dar n-are nici-o formă!?

- Ce?... Păi, fă-i forme şi lasă-mă dra... Doame, iartă-mă!

Şi, i-am făcut forme. Apoi, luîndu-mi inima-n dinţi, I-am zis:

- Doamne, dar picioare nu-i fac?

- Ba fă-i, dar să fie de gazelă, îmi răspunse El cu ton repezit.

Deci, am luat o gazelă, de la care am desprins picioarele din spate, le-am prelucrat puţin le-am ataşat lucrării. Pentru mâini nu L-am mai deranjat, că dracu mă lua, aşacă i le­-am făcut din iederă.

Intrând iarăşi în impas, I-am zis cu glas şoptit:

- Doamne, da' capu'?..

- Ce ^-cap, lasă capu'! tresări El, trezit din amorţeală. Timid, insistai:

- Măcar aşa, de formă...

- Bine, dar descurcă-te singur.

Lucrul la cap nu-mi luă mult timp. Ochii i-am făcuf din vis, la care am adăugat două picături de cer. Sprâncenele i le-am făcut din întrebări, iar genele din chemare. Pentru urechi am folosit două scoici delicat sidefate, iar pentru gură am luat o rodie din grădina Raiului. La nas am lucrat cu mai multă grijă, aşafel că sufletul să poată respira uşor. La sfârşit, deşi eram mulţumit, i-am mai făcut câteva retuşuri. Când o retuşam pe ...acolo, mi s-a părut că văd pe chipul ei umbra unui surâs. Poate mi s-o fi părut!? în definitiv, de ce să zâmbească? în fine, am îndrăznit să mă adresez din nou Lui:

- Doamne! Doamneee!.. Este desăvarşită, parcă-i desenată, dar nu ştiu ce-i lipseşte!?
Mijind cu greu ochii, Dumnezeu privi arătarea, întinse o mână şi, cu ultimele puteri, suflă peste ea.

- Doamne, ce-Ai făcut? I-ai dat viaţă!?