joi, 10 septembrie 2020

Fluturele Monarh - Roman - Leonida Ivel

 

Leonida Ivel














«Doamne! Aripile, mai deştepte decât mine, îşi reiau lucrul firesc, iar eu îmi reiau plutirea. După ce pericolul dispare şi-mi mai trag sufletul, mă gândesc că e mai bine să las aripile să-şi facă treaba, iar eu să mă bucur de avantajele noii mele stări. Şi asta, deoarece fără doar şi poate este foarte plăcut să zbor. Este chiar mai plăcut decât în visele mele de copil, când mă închipuiam aviator sau cosmonaut... »

Undeva în București, o fată privește cu neputință zbuciumul iubitului ei prins într-un coșmar. În altă parte a lumii și în alte timpuri, un general de armată se îndrăgostește de fiica Șahinșahului. Iar în Japonia, un samurai se lasă vrăjit de ochii verzi ai unei gheișe.
Ce legătură este între aceste povești de dragoste?
Romanul “Fluturele Monarh” este o pledoarie pentru dragoste între EL și EA - chipuri diferite, roluri diferite, perioade de timp diferite, între împliniri și neîmpliniri, bucurii și drame, gânduri, căutări și răspunsuri.

“Încep să mișc încet și cu grijă din aripi, ca să nu se repete necazurile de prima dată, dar nu, răspund bine la comenzi, după care mă poartă firesc spre cerul înalt, cer care face parte de acum și el din noua mea lume. Obișnuința gesturilor nu mă duce însă în banal, căci ochii mei scormonesc nerăbdători cerul, în căutarea „covorului fermecat”. Iată-l!, în fața ochilor apărând curcubeul „meu”. Pot să zic chiar așa... „curcubeul meu”, având drept de unică folosință și nu întârzii să aplic regula primului venit, așezându-mă fără fasoane pe una din benzile colorate”...

Cartea poate fi comandată în mesageria de pe pagina autorului
https://www.facebook.com/leonidaivel/
sau pe
leonidaivel@gmail.com

Leonida Ivel – “Fluturele Monarh”
Preț: 21,oo lei
Format: 128x205 mm
Nr. Pagini: 144

Fluturele Monarh - roman

Am avut ocazia să pipăi pentru prima dată romanul meu "Fluturele Monarh", apărut la Editura "Cartea Românească" din Iași.

Când am purces la scrierea acestei povești mi-am dat seama că stiloul meu are propria personalitate. Inițial, tema romanului trebuia să fie alta, cea pe care mi-o propusesem eu. Și m-am apucat să scriu. După ceva vreme, însă, am constatat că iese altceva, stiloul călăuzindu-mi mâna pe alte cărări. Am încercat să mă împotrivesc, dar n-am avut câștig de cauză și, după câteva negocieri infructuoase cu stiloul, l-am lăsat să-și facă mendrele. Din când în când am mai avut crize de orgoliu nesatisfăcut, întrerupt însă prompt de stilou cu argumentul îndreptățit, "taci, bă, nu vezi că nu te pricepi?" Avea dreptate, așa că mi-am văzut în cele din urmă de ale mele, iar el de-ale lui.

La sfârșit a rezultat ceva la care nu m-am așteptat, dar nu pot să spun că nu mi-a plăcut, mai ales motto-ul. A fost, mărturisesc, ales bine, ba, dacă stau bine și mă gândesc, putea să scrie foarte bine doar motto-ul, și gata! "Poți să râzi de moarte? Nu, pentru că este o cucoană ranchiunoasă și s-ar putea să-ți creeze probleme. Dar poți râde împreună cu ea? Da, pentru că are, totuși, simțul umorului".