Zodia efemeridelor
M-apropii, naiv,
de-o lampă prea aprinsă,
Ce-mi arde cu
sadism aripi de fum.
Ea râde – hohote
besmetice -- , necrezând că mă doare.
Mai zbor, năuc,
cu aripi arse pe nedrept,
Haotic, făr’ de
putere-n faţa luminii negre,
Ce-mi arde, conştiincios,
şi restul zborului,
Frigându-mi,
predestinare absurdă, aripă după aripă.
Zadarnic (
zadarnic?) ridic noi aripi diafane,
Din multele-mi
mormane de iluzii sparte:
Hulpavă, abila
lampă tot le arde.
Şi iar renasc, şi
iarăşi arsă-mi este soarta,
Şi iar, şi iar,
vrăjit mă-ntorc spre-o lampă.
