Știați că Dumnezeu
s-a rătăcit? A luat și el o dușcă și s-a'mpleticit.
De fapt, El nu este
așa cum credem, sau cum în icoane îl vedem.
Uneori e fără de
păcat, alteori de belele-i cocoșat,
dar, să știți, le
ia pe toate El, ca noi, eu, tu, să ne ușurăm nițel.
astfel, dacă ne
sucește capu' o pițipoancă și ne închipuim o
dăruită fofoloancă,
El repede cugetul
ne-ndreaptă și se duce, la ureche-i sâsâie în șoaptă:
̶ „ El e supus
greșelii, e nebun, eu la păcate sunt imun.
Mă dezleg ușor de
fapte necurate. El ...e grav!!, e păcătos, nu poate...”
Și-așa, fără să
vrei, scapi de un păcat, două, trei...
Alteori, de vrei
s-arunci o minciunică, c-ai întârziat la
ședință adică,
(mare brânză, e clasică de
acum), el te abate din al greșelii drum,
și-ți zice că
asta-i erezie, nu că-i rău, ci-i lipsit de fantezie.
̶ „Eu când eram ca
tine” îți zice, „mă descurcam mai bine, amice”.
Și-ți mai spune,
poate pe drept, că ești „tont”, „prostovan”, „inept”...
Și-așa, spre
parezamplu, talentul și-l arată divin, măreț și amplu,
și o minciună iute
El croiește, de rămâi mai mut ca un pește.
Are talent, ce-i
drept, dar te refuză ca adept:
̶ „Tu trebuie să
faci ce zice popa”, zice, mereu trebuie să îți explice.
Deci, soartă grea
are , săracu, să-l păcălească și pe dracu',
doar-doar oi rămâne tu
curat, păcate să le ia pe toate-i este dat.
D-aia, am zis, să-l
ajut și eu, acu, că a dat de greu,
și cum îi rătăcit
și puțin matol, nu pot în șanț să-l
las, că e nasol.
Îl apuc cu
greu, Îl salt, de-ncordat mă ia cu cald,
că e, totuși,
Dumnezeu și-i mare, dar ...picioare nu mai are.
El nu vrea, lovit
de streche, și-mi răsuflă la ureche:
̶ „M-am turtit, dar
nu e drept, tot mereu să fiu perfect”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu