joi, 10 septembrie 2020

Fluturele Monarh - roman

Am avut ocazia să pipăi pentru prima dată romanul meu "Fluturele Monarh", apărut la Editura "Cartea Românească" din Iași.

Când am purces la scrierea acestei povești mi-am dat seama că stiloul meu are propria personalitate. Inițial, tema romanului trebuia să fie alta, cea pe care mi-o propusesem eu. Și m-am apucat să scriu. După ceva vreme, însă, am constatat că iese altceva, stiloul călăuzindu-mi mâna pe alte cărări. Am încercat să mă împotrivesc, dar n-am avut câștig de cauză și, după câteva negocieri infructuoase cu stiloul, l-am lăsat să-și facă mendrele. Din când în când am mai avut crize de orgoliu nesatisfăcut, întrerupt însă prompt de stilou cu argumentul îndreptățit, "taci, bă, nu vezi că nu te pricepi?" Avea dreptate, așa că mi-am văzut în cele din urmă de ale mele, iar el de-ale lui.

La sfârșit a rezultat ceva la care nu m-am așteptat, dar nu pot să spun că nu mi-a plăcut, mai ales motto-ul. A fost, mărturisesc, ales bine, ba, dacă stau bine și mă gândesc, putea să scrie foarte bine doar motto-ul, și gata! "Poți să râzi de moarte? Nu, pentru că este o cucoană ranchiunoasă și s-ar putea să-ți creeze probleme. Dar poți râde împreună cu ea? Da, pentru că are, totuși, simțul umorului".



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu