Neputinţă

Un urlet se ridică tăcut,

Durând de neputinţă.

Zilele se petrec anost,

Scurse pe cărări dezlânate.

Aerul are gust de venin,

Iar cerul s-a colorat anapoda,

Modificând cromaticul firesc

Al lucrurilor şi al fiinţelor.

O umbră, fantomă abia văzută,

Se plimbă printre oameni fără rost,

Repetând automat gesturi şi vorbe,

Învăţate de mai de mult,

Frigând de inutil, boală abia inventată.

Lovite, simţurile s-au atrofiat,

Învecinându-se cu nesimţirea.

Întrebări fără rost, mustind de absurd,

Cotropesc rapace capul...

Absurdul naşte monştri de închipuiri,

Ca o colcăitoare vermină,

Alăptaţi la sânul inutilului.