Pisica mea

Am luat pisica şi am aruncat-o
Între şoricuţi,
Dar n-a vrut să-i pape,
Că sunt ei micuţi.
Am tăiat pisicii o bucată bună,
Că e carnivoră,
Dar n-a vrut s-o pape,
Că e ierbivoră.

R: Ce mă fac, ce mă fac?
Cu aşa pisică?
Am s-o pun, am s-o pun în sac.

Am luat pisica şi am aruncat-o
Între căţeluşi,
Dar n-a vrut să-i pape,
Că sunt ei de pluş.
Am tăiat pisicii o bucată bună,
Că e şvaiţeroasă,
Dar n-a vrut s-o pape,
Că e găuroasă.

R: Ce mă fac, ce mă fac?
Cu aşa pisică?
Am s-o pun, am s-o pun în sac.

Am luat pisica şi am aruncat-o

Între spiriduşi,

Dar n-a vrut să-i pape,

Că sunt ei ghiduşi.

Am tăiat pisicii o bucată bună,

Că e pofticioasă,

Dar n-a vrut s-o pape,

Că e mofturoasă.

R: Ce mă fac, ce mă fac?
Cu aşa pisică?
Am s-o pun, am s-o pun în sac.

Neputinţă

Un urlet se ridică tăcut,

Durând de neputinţă.

Zilele se petrec anost,

Scurse pe cărări dezlânate.

Aerul are gust de venin,

Iar cerul s-a colorat anapoda,

Modificând cromaticul firesc

Al lucrurilor şi al fiinţelor.

O umbră, fantomă abia văzută,

Se plimbă printre oameni fără rost,

Repetând automat gesturi şi vorbe,

Învăţate de mai de mult,

Frigând de inutil, boală abia inventată.

Lovite, simţurile s-au atrofiat,

Învecinându-se cu nesimţirea.

Întrebări fără rost, mustind de absurd,

Cotropesc rapace capul...

Absurdul naşte monştri de închipuiri,

Ca o colcăitoare vermină,

Alăptaţi la sânul inutilului.

Rugă*

Cei ce au auzit de el,

să plângă pot, când moare Făt-Frumos.

Sorele, să-l plângi poţi face,

când ştii că a existat un soare.

Mâna blândă a bunicului o poţi regreta,

doar când trăieşti mai mult ca el.

Dar nouă, nouă care am avut prea puţin soare,

cine ni-l repovesteşte pe Făt-Frumos,

sau ne readuce sub mâna blândă a bunicului?

Soarele nostru a fost întunecat

de ciuperca ucigaşă a perfidiei.

Făceţi-ne un nou soare, vă rugăm,

alb şi mare, şi curat!

Înviaţi-l pe Făt-Frumos şi, mai ales,

daţi-ne restul de ani la care avem dreptul!

Dacă tot n-aţi făcut ce trebuia,

faceţi măcar atât:

luaţi-ne cu voi înapoi în viaţă,

acolo unde ne este locul.

Nu ne lăsaţi aici, unde nu-l mai avem

nici pe Făt-Frumos, nici pe soare şi nici pe bunicu’!

*pentru copiii morţi în decembrie 1989

Pedeapsă

Când noaptea s-a spart, despărţind ziua în două,

De fier încins, pe creştet mi-au pus cercuri.

O meritam, nici pâs n-am zis,

Deşi arsura mă pătrunse.

Sărmanii, nu ştiau ce sânt...

Am fost, cândva, ceva ce nu mai sunt,

Pedeapsă-am fost, pedeapsă sunt şi iarăşi fi-voi în pedeapsă.

Am fost trădat şi am trădat,

Am minţit şi-am fost minţit,

Am ucis şi-am fost ucis.

Trădăm, minţim, dorim şi ne ucidem...

Confuzie

Ieri voi fi şi mâine-am fost,

În rotiri de timpuri fără rost,

Şi vis voi fi, amintind un viitor,

Cu pielea arsă şi crăpată-n dor,

Şi-n gânduri zăpăcite, ca-nvolburate ape,

Cu groază-n ochi acoperiţi de pleoape,

În amintiri de fapte netrăite

Şi de himere jinduite,

Deşi sunt viu, mă răsucesc,

De parcă alt trecut voiesc,

Viitorul fiind tăcut şi-aproape,

Precum pianul fără clape.