Am luat un trup
de femeie
Şi l-am
demontat.
Am constatat că
direcţia era bună,
Doar cu mici
abateri neglijabile, stânga-dreapta.
Stopurile spate
erau chiar frumoase,
Aşa că le-am
lăsat la locul lor,
Doar ştergându-le
un pic cu mâinile.
Aparent, nu părea
nimic în neregulă.
Nedumerit, i-am
ridicat capota
Şi am vârât capul
în motor.
Bateria era
plină,
De mai-mai să dea pe dinafară,
Iar bujiile
scânteiau de încărcate ce erau.
M-am apucat, totuşi, să-i cuărţ jigleru’.
Nu ştiu ce
legătură este între jigler şi faruri,
Dar ale ei m-au orbit cu lumina lor tulburată.
Sau, poate, erau
ale mele?...
Avea schimbător
automat,
Modificându-şi singură vitezele,
Dar după reguli
doar de ea ştiute.
După aia, apăsând
ambreiajul,
Am auzit la
început un hârâit... nu prea sănătos,
Mai apoi, motorul
începând să urle nervos.
Era însă foarte
capricios,
Căci, uneori,
torcea ca o pisică.
Cu frâna însă,
stătea foarte prost.
Deşi am “călcat-o” cu nădejde,
Cu greu s-a
oprit.
Nefiind mecanic bun,
Când am terminat,
am lăsat-o aşa...
împrăştiată.
I-am scos însă cu grijă sufletul,
Fragil prins cu
şuruburi de diamant,
Şi am suflat
încet peste el.
Atunci, el s-a
înfiorat abia simţit,
Semn că încă funcţiona.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu