sâmbătă, 23 martie 2019

Surâsul trist de claun

Seara, sub lumini, la rampă,
El face, … face giumbuşlucuri,
Lâng’un picolino şi o vampă,
Se strâmbă, cade, face trucuri.

La acrobaţi, contorsionişti,
Zâmbind, ...zâmbind nostalgic,
Priveşte el cu ochii trişti
La cercul de lumină magic.

Iar gândul, nemilos, ‘napoi îl duce,
La vremi, ...la vremi apuse,
Ce demult le puse cruce,
Cu regrete demult scurse...

...când era şi el, acolo sus,
Atlet tânăr, ...tânăr acrobat,
La trapez, aruncat şi dus
De adrenalină-n zbor purtat.

Şi Lola, uşoară ca o boare,
Iubita, ...iubita parteneră,
Cu mâna ‘ntinsă-ncrezătoare,
Zbura involtă, o gazelă.

Într-o seară, ca şi alte, tot banală,
Soartă, ...soartă blestemată,
Din strânsoare mâini scăpară
Viaţa dragă, ce-i curmată.

Lungind mâna spre iubită,
Îşi dă, ... îşi dă drumul îngrozit,
Şi-n mişcarea sa pripită,
El pluteşte nesfârşit.

În vârtej, căderea-i terminată
În nisipul, ...în nisipul din arenă,
Ca păpuşă dezmembrată,
Scoasă prea curând din scenă.

Pe scenă-ntors, primit de milă,
Tânăr, ...tânăr chip machiat,
Şi trup schimonosit în silă,
Prematur cu zâmbet emaciat.

Nu asta-i viaţa ce-a dorit,
Dar râde, ...râde, deşi-l doare,
C-a pierdut tot ce-a iubit,
Şi iubeşte tot ce n-are.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu