Călugăreni

(alcoepopee)

Cu venerație m’aplec

Pe-o carte de istorie,

Iar ochii mi-i petrec

Peste vremi de glorie.

Aveam, cândva, oșteni, eroi,

Spătari, hatmani și bani,

Iviți la vremuri de nevoi,

Gonind năpârci, gonind dușmani.

Unul însă, dintre toți,

Cu barda-i mare scânteind,

Viteaz între viteji-i soți,

Se 'nalță, măre, strălucind.

Afost Mihai, ca brav știut,

Oștean măreț, cu trupul falnic,

Ce, din renume nume și-a făcut,

De sânge de dușman degrabă darnic.

Și a dat și el, cum știm cu toți,

O grea și lungă bătălie,

Cu otomanii răi și hoți,

Pe Neajlov, 'n răgălie.

Graba-i, însă, fără rost,

Și, chiar de-avem regrete,

Întâi vedem cu toți ce-a fost,

Și-ntoarcem fila pe-ndelete.

Într-o zi senină, chiar frumoasă,

După alta, cam ploioasă,

La Călugăreni’n luncă,

Două oști se-așează-n dungă.

Din Anatolia și de aiurea adunați,

Iată-i drepți, disciplinați,

Ieniceri, spahii, pașale,

Iar, în față, ...baclavale.

Peste gârlă, buluciți,

Stau rumânii îndârjiți,

Uniți  n umeri, zid divin,

De elită băutori de vin.

Al doilea șir, la privată așteptând,

Că, când în luptă-i vine rând,

Stânci stăteau, tăcuți și tari,

Și cu mâini în brăcinari.

În ăst timp, pe cai de soi,

Se-ntâlniră doi eroi,

Sinan-pașa, general vestit,

Și Mihai, vodă ...sictirit.

Mihai, tras la față, îngrijat,

Privi la Sinan parcă supărat.

Cu ochii roșii, de la vin sau groază,

- cronica nu consemnează -,

Zise plin de demnitate:

,, Bre Sinane, eu n-am carte,

Dar, tot știu să socotesc,

Și, de-n jurul meu privesc,

Văd, pe-ai tăi, nenumărați,

Iar, pe-ai mei, câțiva fârtați.

Ș'apoi, nu știu, mi-este jenă,

Dar, mă chinuie-o migrenă...

Mi-este greu să călăresc,

Dar'mite să războiesc.

Rogu-te, tu ura-nmoaie,

Pun' butelcă la bătaie."

Brusc din plictis trezit,

Zise Sinan răgușit:

-,, Cum, te tragi cu min’ de toartă?!

Noi suntem Sublima Poartă!

Tu, ce crezi, c'aici-i șagă?

Hai, încearcă și mai bagă!"

-,, Bă, cum văd, la voi nu plouă.

Na, de sete bag și două,

Zise Mihai, cu speranță,

Turcului cel tare-n clanță."

-,,Măi valahe,  ’s informat,

Și-am venit documentat,

Că, în anul ce trecu,

Căcălău de struguri fu."

-,,Fir-a dracu  de iscoadă,

Să aibe dureri la noadă,

Usca s-ar la mătărângă,

Să-i rămână gura strâmbă!.."

Zise vodă-ntr-o suflare,

Blestemând în gura mare.

La tratative-i semn de stat.

Sătui răcanii de așteptat,

Văzând stăpânii dându-și palme,

Întrecându-se-n sudalme

Și în cuvinte grele de ocară,

Tot cu vorbe se-mproșcară:

-,,Bre rumunule, tu mie-mi da

Pe frumos rumunka ta,

Kă și eu la tine dau,

O spurcata buna-rau" .

- ,,Ce tot zici, mă sâkâdâm,

Mama ta de ildârâm...

Lasă, bă, c-am fost în haită,

Și-n harem am dat o raită,

Iar, la anu’, niște pici

N-or să aibe ochii mici" .

Dintr-o dat’, rotindu-și calu’,

Furios Bravu’ ca valu’,

La'l său semn, mișcând cu grabă,

Trec tunarii iute-n treabă.

Pive-ncarcă, și bombarde,

Treascuri lungi și multe darde,

Și-nspre turci precis descarcă

Butii mari, și iar încarcă.

Turcii, potopiți de vin,

Pe rumâni îi văd cum vin, și vin...,

Strâns la piepturi cu ulcioare,

Alții, dârji, cu mari pahare.

Și, simțind cum capu-i doare,

Strigau, măre, ’n gura mare:

-,,Na belea, Allah ekber!

-,,Săracii, au și ei boier  ,

Îi căinau, miloși rumânii,

Tot ciocnindu-se cu spânii,

Care, fiind drept credincioși,

Făceau cruci evlavioși.

Alții, însă, mai căliți,

De baștani călăuziți,

Aruncau cu mână bună,

Babaroase-n semilună.

Iar spahii sunt machiți

... Și pedeștrii, cu caii matoliți.

Invocând pe Iisus cerescu ,

Unde-i greu e ș un Buzescu.

Unul, chiar, e tot călare,

Pe ... butoiul cel mai mare,

Vajnic mânuind pocalu',

Cu greu strunundu-și calu' .

Preda însuși, cu avânt,

Cu doi turci ținuți de gât,

Nu de alta, dar, din șase,

Trei picioare le rămase.

Iar Mihai, de-ai zice pește,

Grea butelcă prăpădește,

Iară alta, apăsat,

Peste turci a răsturnat.

Secerați, căzuți pe brânci,

Curg șiroaiele din turci.

Sinan însuși, sus pe-o doagă,

La profet, pilit se roagă:

-,,Mahomed, fă balta seacă,

Că ghiaurii mă îneacă!

Auzindu-l un spahiu,

Grăbit zise: ,,Ești diliu?

Oricum, târziu estem,

Abia scăpați de un blestem.

Vinul interzis e în Coran,

Deci, să-l ducă într-un han.

Deși-i plină de viteji,

În câmpie'n afli treji.

Și, de-i numeri, dacă vrei,

Poate sunt vre-o doi sau trei,

Ș ăia, vai de mama lor,

Trag să moară, bând de zor.

După friptane, după vin,

Sunt plini de snagă și de ...slin.

Și, de-atâta luptă, iată,

Dușmani, prieteni, la grămadă,

Prăbușiți ca porcii, în noroi,

Sforăind se cred eroi.

După luptă, ’ncet se așterne,

Peste câmp niște ...miresme.

Soarele, ce-i încă tare,

Trist privește-n larga zare,

Dar, apoi, urechi ciulește,

Simțind vuiet care crește.

Icnete, oftături și gâfâieli,

Gemete, opinteli și râgâieli...

Și, dospind adânc din mațe,

Alte zgomote, mai hoațe.

Spre apus, de-acu creștin, deși tace,

Gândi soarele: "Odihnească-se în pace!"