Ah, ce dramă, ce
plictis!
Să stai lâng’un
pelvis,
Călare pe un
femur,
Cam imberb şi
imatur.
Colo zace o
tibie,
Cu urme de
scabie.
Tigva asta,
parcă-n vrie,
Este clar, este zurlie!
Oh, o coastă mă
apasă,
De la una ce fu
grasă.
Refren:
Astea nu au
graţie,
Şi nici educaţie.
Grosolane, mari
şi late,
Şi nici măcar
spălate.
Zdrăngăne, păcăne
şi ţăcăne.
Mie, din născare
nobil,
Aşezat lâng’un
ignobil!...
O coloană, nu
prea dreaptă,
La ureche-mi
zice-n şoaptă:
,,- Ştiu pe una,
frumuşică,
Cu un ort, şti
tu, adică...
E proaspătă,
d’anţărţ,
Ca o damă de pe
cărţi’’.
Indignat, mă uit
la lepră
Şi îi dau peste
vertebră.
R:
Nu se poate, e
prea mult,
Sunt de rasă şi
sunt cult.
Mari merite, nu
orice,
Sunt trecute-n în urice.
Sunt ...os
domnesc,
Ce urmaşii îl
cinstesc.
Sunt erou, am
decoraţie,
Cer, deci,
reparaţie:
Dintre ...resturi
să fiu dus,
Şi în drepturi eu
repus.
R:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu