Sunt nostalgic, …şi sensibil,
Sunt frumos,
irezistibil...
Într-o zi făcui
socoate
La hogeacurile
toate,
Vica, Rica, Ana,
Mica,
Să îmi aflu,
deci, gagica.
Prima fu, îmi
pare, Rica,
După care vine
Vica.
Fu şi Ana, dar şi
...Mica.
Phee, ce femeie
fu gagica!
Sau fu Vica după
Rica,
Mai apoi şi Ana,
Mica?..
Pfui, mă-nvârt în
giratoriu,
Hai s-o iau
aleatoriu.
Deci, începem tot
cu Vica,
O bifăm acum pe
Rica...
Fură ele şi mai
multe,
Dar, tot astea
sunt în frunte.
Na, de socotit,
la dracu,
Îmi amorţi abacu.
Oftând, de dileme
încărcat,
La drum porni cu
cugetul curat,
Şi, aşa, pentru
respect,
Luai din piaţă un
buchet.
Vica, deci, al
listei cap,
Strâmbă gura ca
la hap.
Cu ochii
scăpărând spre mine,
Mă făcu cum e mai
bine.
Mai întâi, că
sunt lăbar,
Că-s zgârcit şi
găozar...
Şi că am, şi că
nu am,
Ba, că-i mică, ca
de nan.
,,Boule’’, îmi
zise-n doară,
,,Tu nu vezi că
nu se scoală,
Şi de bei din
sfânt potir,
Şi de-o ungi,
belşug, cu mir?’’
Făcând semn în
sus cu’n deget,
Uşa-nchise fără
preget.
Şi-am plecat, că
e dilie,
Vedea-o-aş pe
năsălie!
Bine, zic, o
şterg pe Vica,
De pe listă
urmând Rica.
La hogeac ajuns,
dar vai!
Drac mă puse de
strigai.
Când văzu cine-i
la poartă,
Ulcea apucând de
toartă,
Înspre cap mi-o
repezi,
Cu’n cucui de mă
trezi.
Obosită de-a ei
trudă,
Zise Rica cu
obidă:
,,- Mai anţărţ,
când ne-am iubit,
Fir-ai tu de
afurisit,
Mai bine-ţi crăpa
rânza,
Şi topită-n
gheen’ osânza,
Că, de eram cu’n
mort,
N-aveam parte
de-un avort’’.
Tot fugind în
jos, la vale,
Mica, na, ’mi
ieşi în cale.
Cum sunt domn, o
salutai:
,,- Bună, Mico,
te opreşte, de nu-i bai’’.
Dar, ea, deodat,
şi trosc, şi pleosc,
Două labe
mă-nroşiră fără rost.
Lăsat pe dată
fără grai,
Monologu-i
ascultai,
Vorbele-i pornind
şuvoi,
Mă-mproşcară cu
noroi:
,,-Farseur,
curvar şi hoţ,
Mi-ai promis
că-mi vei fi soţ,
Dar, de tine
călărită,
La sfârşit mi-ai
zis că-s sită’’.
Abandonând şi
noua pistă,
O pierd şi p’asta
de pe listă.
Hei, dar Ana, nu
se poate...,
Ea e mai presus
de toate.
Cu nădejde, deci,
eu sun,
Încălzit de
gândul bun,
C’am ajuns şi
unde trebe,
Nu la ştoarfe şi
otrepe.
De îndat’, în
cracii goi,
Apare ana, cam
...vâlvoi.
Respirând cu greu
din foale,
Îmbrăcată ...fără
ţoale,
Mă privi un pic
confuză,
Dând să-ncheie a
ei bluză.
Iar din cas’ veni
strigare:
,,- Hai, femeie,
c’ncă-i tare!’’.
Trist plecai, cu
cap umil,
Şi buchetul
inutil,
Mai gândind: ,,ce
sunt, ce-am fost!
Dintr-un domn
ieşi un prost’’.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu